În lumină
Tristețea trebuie să treacă.
Lucrurile care ieri aveau gust par acum fade, iar vorbele vin greu. Tristeții i se arată repede ușa: „ieși și tu din casă”, „alții au probleme mai mari”. E privită ca o vreme rea, de așteptat să treacă, sau ca o slăbiciune pe care e mai bine s-o ții pentru tine. Cei din jur încearcă s-o alunge cu o glumă sau cu o farfurie de mâncare.
În umbră
Tristețea are forma exactă a ce lipsește.
O haină pe un cuier te poate opri în loc mai tare decât ziua mare a despărțirii. Tristețea lucrează în detalii, pentru că acolo stătea lucrul pierdut: al doilea scaun, felul în care cineva tăia pâinea. Te ține pe loc și îți arată contur cu contur ce a contat, inclusiv ce n-ai știut la vremea aceea.
La unii apare și fără o pierdere care să se vadă, când copilul pleacă la facultate sau în seara de după un proiect reușit. O parte din viață s-a închis, chiar dacă bine, iar ceva în tine are nevoie de timp ca să priceapă. Încetineala ei pare să aibă un rost la care ne gândim rar: ce s-a schimbat afară într-o zi ajunge înăuntru în luni de zile. Grăbită cu glume și drumuri, tace o vreme și revine adesea la o melodie de la radio, în mijlocul unei zile bune.
Ce rămâne
Văzută așa, tristețea rămâne grea, iar zilele ei rămân lungi. Lângă greutate se vede și urma a ce ai ținut aproape, cu marginile ei precise. Merele din bol și haina din cuier vorbesc despre același lucru, un loc pe care viața ta l-a avut și îl mai are.
O întrebare de luat cu tine
Ce îți lipsește și n-ai mai spus nimănui?
Într-o zi obișnuită
Sâmbătă dimineață, o femeie de șaizeci de ani merge la piață cu lista scrisă. Cumpără ardei, brânză de la aceeași vânzătoare, iar la tarabă cere, din obișnuință, două kile de mere, din alea acre pe care le mânca el. Vânzătoarea le-a pus deja în pungă. Plătește și nu zice nimic. Acasă, pune merele în bol pe masa din bucătărie, lângă ziarul încă împăturit, și stă pe scaunul ei cu haina pe ea. Radioul merge încet. După o vreme își dă jos haina, taie un măr în două și se uită la cealaltă jumătate.
Trei fețe
Tristețea după cineva
În lumină: „Îi mai țin numărul în telefon.”
În umbră: Legătura aceea încă are nevoie de un loc, chiar dacă nu mai răspunde nimeni acolo.
Tristețea fără motiv
În lumină: „Nu știu ce am azi.”
În umbră: Se poate ca ceva să se fi încheiat în viața ta fără să-ți fi dat cineva de veste.
Tristețea ascunsă
În lumină: „Sunt bine, doar obosit.”
În umbră: I-ai scutit pe ceilalți și stai singur cu ce ai vrea să-ți asculte cineva.
Când e prea mult
Când tristețea ține săptămâni la rând și îți ia somnul sau gustul zilelor, un medic sau un psiholog e omul cu care s-o împarți. Dacă apar gânduri că n-ai mai vrea să trăiești, cere ajutor chiar azi, iar dacă ești în pericol chiar acum, sună la 112.