În lumină
Singurătatea înseamnă că n-ai pe nimeni lângă tine.
Se recunoaște după semnele de afară: seara cu televizorul pornit ca să se audă o voce, masa pusă pentru unul, telefonul care tace în weekend. Se vorbește despre ea cu milă, ca despre o lipsă de acoperit cât mai repede. Cei care te iubesc au sfatul gata: ieși din casă, înscrie-te undeva, ia-ți un câine. Socoteala e simplă: umpli casa cu oameni și ea pleacă.
În umbră
Te poți simți singur lângă cine îți știe cafeaua pe de rost.
Oamenii din viața ta pot ști cum îți bei cafeaua și ce glume te fac să râzi. Și tot poate lipsi ceva, pentru că au rămas cu o versiune de acum câțiva ani, pe care ai întreținut-o chiar tu. La mulți, singurătatea începe în clipa în care spun „bine” la „ce mai faci”, deși nu e bine, și văd că răspunsul trece.
Un om singur duce adesea un lucru pe care nu-l mai știe nimeni: un gând despre părinții care îmbătrânesc, o bucurie pentru care n-are cui să dea telefon. Cu cât îl ține mai mult, cu atât i se pare mai greu de scos din buzunar.
Un singur om care întreabă a doua oară „ce mai faci” schimbă aerul din cameră. Uneori, singurătatea ține loc de ușă închisă: spui că n-ai pe nimeni și te scutești să fii văzut așa cum ești, cu tot ce ar putea urma.
Ce rămâne
Singurătatea măsoară cât din tine a ajuns la altcineva. Când o privești așa, numărul de oameni din jur cântărește mai puțin. Rămâne lucrul pe care îl porți de ceva vreme de unul singur, și omul căruia i-ai putea pune în mână o bucată din el, fără ocol, într-o marți oarecare.
O întrebare de luat cu tine
Ce porți de unul singur de prea multă vreme?
Într-o zi obișnuită
Zece și jumătate seara, un open space gol din Pipera. Un bărbat de patruzeci de ani strânge laptopul. Azi a avut șase ședințe și a râs la glumele colegilor. De la prânz poartă în buzunar vestea că operația mamei a ieșit bine și n-a spus-o încă nimănui. Deschide grupul de pe WhatsApp al foștilor colegi de liceu. Ultimul mesaj e o poză cu un grătar, de acum trei săptămâni. Scrie „Băieți”, se oprește și bagă telefonul în buzunar cu mesajul început. La ieșire, paznicul ridică ochii din telefon: „Gata pe azi?” „Gata”, spune, și mai stă o secundă lângă turnichet.
Trei fețe
Singurătatea din mulțime
În lumină: „Am o grămadă de prieteni, stai liniștit.”
În umbră: Ai mulți oameni cu care râzi și puțini cărora le-ai spus ce te roade.
Singurătatea aleasă
În lumină: „Îmi place să stau singur, așa sunt eu.”
În umbră: Uneori chiar îți place, iar alteori ai obosit să mai fii dezamăgit și ai numit asta gust.
Singurătatea în doi
În lumină: „Suntem bine, nu ne certăm niciodată.”
În umbră: Ați învățat să ocoliți lucrurile grele și stați în aceeași casă, fiecare cu ale lui.
Când e prea mult
Când singurătatea ajunge să-ți apese fiecare zi, o discuție cu medicul tău sau cu un psiholog e un pas firesc, iar ei sunt acolo tocmai pentru asta.