În lumină
Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor.
Sună ca o vorbă de pus pe perete. Se clădește în ani și se sparge într-o seară, ca o vază căreia, oricât ai lipi-o, i se văd crăpăturile. Cine a fost tras pe sfoară o dată învață repede regula: dă-o doar celor care și-au dovedit-o, verifică de două ori, ține-ți actele la tine. Mai vine și o doză de „nu te încrede în nimeni”, spusă pe ton de om cu experiență, la o bere sau la coadă la bancă.
În umbră
Ce poate fi dovedit n-are nevoie de încredere.
Dacă ai ști sigur că vecina îți udă florile și nu se uită prin sertare, i-ai da cheia fără să te gândești. Momentul de dinainte, cu cheia în palmă, e singurul în care încrederea are ceva de făcut. Ea are treabă doar cât timp încă nu știi.
De aceea, cei care cer garanții până la capăt rămân adesea cu o listă de oameni testați și niciunul aproape. Testele sunt și ele greu de trecut, pentru că nimeni nu le-a anunțat. Un mesaj întârziat, un prieten care a uitat o dată, și ai pus un semn în dreptul lui.
La mulți, încrederea atârnă de o socoteală cu ei înșiși: ce s-ar alege de mine dacă omul ăsta mă dezamăgește? Cine se știe în stare să se ridice de acolo lasă cheia mai ușor, chiar dacă o vreme se mai gândește la sertare.
Ce rămâne
Oricui îi dai cheia, îi dai și putința să te dezamăgească. De aici rămâne o socoteală mai cinstită: cât ai putea pierde cu omul ăsta și dacă ai putea trăi cu pierderea. Apoi dai cheia sau o păstrezi, cu ochii deschiși, iar hotărârea e a ta.
O întrebare de luat cu tine
Pe cine ai lăsa mai aproape dacă ai ști că te poți ridica?
Într-o zi obișnuită
Seară într-o bucătărie din Brașov. Pe masă, telefonul cu aplicația băncii deschisă și suma deja scrisă: patru mii de lei, pentru prietenul din facultate care a sunat azi-dimineață. Soția șterge paharele și le pune în dulap. „Ți-a dat vreo hârtie?” „Ne știm de douăzeci de ani.” „Și ultima dată?” Își aduce aminte de ultima dată, de cele trei luni de întârziere și de berea plătită la sfârșit drept scuză. Frigiderul pornește. Apasă pe trimite și rămâne cu ochii pe ecran până dispare suma. Soția pune ultimul pahar în dulap și nu mai întreabă nimic.
Trei fețe
Încrederea cu test
În lumină: „Să văd întâi dacă merită.”
În umbră: Îți ții ușa pe jumătate închisă, iar ceilalți simt curentul.
Încrederea oarbă
În lumină: „Eu cred în oameni, îmi dau și cămașa.”
În umbră: Dai repede ca să nu mai stai cu teama, iar la prima dezamăgire cazi de sus.
Neîncrederea de om pățit
În lumină: „Las' că știu eu cum sunt oamenii.”
În umbră: Te-a durut odată destul cât să pui pe toată lumea pe aceeași listă.