În lumină
Tăcerea e de aur.
O pui la loc de cinste de mic: „taci și ascultă”, „vorba multă, sărăcia omului”. Cine tace trece drept înțelept, om cu bun-simț, care nu toarnă gaz pe foc. La serviciu și la cuscri, tăcerea ține pacea. Apoi mai e cealaltă față cunoscută, momentul stânjenitor din lift sau de la prima întâlnire, pe care îl umplem repede cu vremea de afară. Sfatul, pe scurt: gândește-te bine înainte, și mai bine lasă.
În umbră
Când taci, celălalt îți scrie replica.
Două ore în aceeași mașină și niciun cuvânt. Unul se odihnește, iar celălalt numără ce n-a fost spus de la Crăciun încoace. Tăcerea are un obicei al ei: o umpli cu ce ai deja în tine. Omul speriat aude în ea o judecată pe care n-a rostit-o nimeni.
La mulți, o vorbă neluată la timp se așază în casă ca o mobilă. O ocolești fără să te mai uiți. Cu anii, nimeni nu mai știe exact când a apărut, iar conversațiile trec pe lângă ea, pe drumuri tot mai înguste.
Mai există o tăcere care se câștigă. Între doi oameni care și-au spus destule, poți sta la masă fără să cauți subiect, și nimic nu apasă. Deosebirea dintre ele se simte în umeri și în felul în care te ridici de pe scaun: ușurat sau cu o frază gata pregătită pentru mâine.
Ce rămâne
Tăcerea poate fi odihnă sau datorie, iar sunetul e același. Puse una lângă alta, rămâne lucrul pe care îl poți observa: cum ți se simt umerii după o oră fără cuvinte cu cineva, și ce frază îți tot vine în minte când speli vasele.
O întrebare de luat cu tine
Lângă cine taci ușor și lângă cine taci greu?
Într-o zi obișnuită
Sala mică de ședințe a unei firme de contabilitate din Cluj, luni la nouă. Șefa anunță noul program, apoi întreabă: „Mai are cineva ceva de adăugat?” Aerul condiționat bâzâie. O colegă își aliniază pixul cu marginea agendei. Alta se uită în cană. Trec zece secunde, douăzeci. „Perfect, atunci ne-am înțeles.” Scaunele scârțâie. La bucătărie, în fața filtrului de cafea, în cinci minute se spune ce n-a încăput în sală, pe voce joasă, cu ochii la ușă. Șefa trece pe hol cu laptopul sub braț, mulțumită că a fost o ședință scurtă.
Trei fețe
Tăcerea de pace
În lumină: „Las-o baltă, nu merită să stric seara.”
În umbră: Îți e teamă de ce ar urma dacă ai spune lucrul ăla cu voce tare.
Tăcerea de om așezat
În lumină: „Eu nu mă bag, n-am nimic de zis.”
În umbră: Ai o părere formată și ai calculat ce te-ar costa s-o spui.
Pauza de umplut
În lumină: „Ce frumos e afară azi, nu?”
În umbră: O liniște de câteva secunde te face să crezi că ai greșit cu ceva.