În lumină
Succesul e locul în care ajungi.
Promovarea, mașina, casa terminată, poza de la festivitate. Se vede de departe și se povestește la masă, de Paște. Despre el se spune că vine cu muncă și cu ore pe care alții nu le pun. Îl recunoști după semnele din afară, iar sfatul obișnuit e scurt: fixează-ți o țintă și ține-te de ea până ajungi. Odată ajuns acolo, se subînțelege, o să te simți liniștit.
În umbră
Ai alergat spre o linie trasă de altcineva.
A doua zi după ce ai primit funcția, ceasul sună la aceeași oră. Așteptai să se schimbe ceva în felul în care te simți în propria piele, și s-a schimbat vreo două săptămâni. Apoi a apărut următoarea treaptă, pe care până ieri n-o vedeai. Mulți cunosc momentul ăsta și vorbesc rar despre el, pentru că ar suna a nerecunoștință.
Ținta vine adesea de departe: o mamă care te compara cu băiatul vecinilor, un profesor care te-a mutat în prima bancă. Ai preluat-o la o vârstă la care nici nu știai că se poate alege, și ai muncit pentru ea onest, ani la rând.
Prețul se plătește în lucruri care se văd mai greu: mese la care stai cu gândul la laptop, un copil care a crescut între două proiecte. CV-ul n-are rubrică pentru asta. Uneori, cineva se oprește pe un hol de firmă, cu ecusonul la gât, și se întreabă a cui era lista pe care tocmai a bifat-o.
Ce rămâne
Reușita e reală și munca din spatele ei la fel. Când o pui lângă cel care a desenat ținta și lângă ce a rămas pe drum, apare altă întrebare: cum arată pentru tine o viață care ți-a ieșit, într-o zi în care nu se uită nimeni.
O întrebare de luat cu tine
A cui voce aplaudă când îți iese ceva?
Într-o zi obișnuită
Sfârșit de zi, la etajul șase al unei clădiri de birouri din Pipera. O femeie stă în biroul nou, până ieri al fostului șef, cu cutia de lucruri de la vechea ei masă lângă picior. Azi a devenit directoare. Îi scrie mamei: „Am luat postul.” Mama răspunde după un sfert de oră: „Bravo. Ai mâncat ceva?” Pe grupul colegilor curg șampanii și confetti. Ea deschide calendarul de mâine, vede primele două ședințe, mută una. Se uită pe geam cum se golește parcarea. Mai stă așa, cu cutia nedesfăcută, până când femeia de la curățenie bate în ușă și întreabă dacă poate să intre.
Trei fețe
Cursa fără capăt
În lumină: „Mai am puțin și mă liniștesc.”
În umbră: Fiecare treaptă urcată mută liniștea pe următoarea.
Norocul
În lumină: „A fost noroc, atâta tot.”
În umbră: Lauda primită aduce o așteptare nouă, și ți-e teamă că n-o s-o poți duce.
Disprețul pentru reușita altora
În lumină: „Știm noi cum a ajuns acolo.”
În umbră: Reușita lui îți amintește de ceva ce ai vrut și ai lăsat baltă.