Recunoașterea

În lumină

Nevoia de apreciere e vanitate.

Verifici de câte ori ți-au văzut povestea. Aștepți ca șeful să-ți pomenească numele în ședință și te încrunți când îl pomenește pe al altuia. Despre nevoia asta se vorbește cu o ușoară jenă, ca despre orgoliu sau foame de like-uri. Sfatul obișnuit e să-ți vezi de treabă, să nu depinzi de părerea altora și să-ți fie de ajuns că tu știi ce ai făcut.

În umbră

Ai muncit ani la rând pentru un om care nu se mai uită.

Colegul care nu ți-a mulțumit pentru proiect primește uneori o supărare prea mare pentru un proiect. Ea vine de mai demult, de la un tată care se uita la nota de nouă și întreba de ce nu e zece, de la o mamă ocupată care te vedea când greșeai.

Nevoia asta începe devreme. Un copil la care se uită cineva află că e aici și că ce face contează, iar unii au primit asta pe sponci. Rămâne o foame care arată prost la adulți, așa că se ascunde: în omul care face totul pentru alții și ține socoteala în gând, în colega care refuză laudele și le numără.

Apoi vine lauda și nu se prinde. Îți spune cineva că ai fost extraordinar, iar tu auzi politețe, pentru că mâna care ți-a lipsit pe creștet era a altcuiva. Se poate trăi mult așa, cu premiul în brațe și cu privirea peste umărul celui care ți-l dă.

Ce rămâne

Nevoia de a fi văzut e veche și omenească, iar rușinea pe care o punem peste ea o face greu de recunoscut. Când pui laolaltă supărarea de la birou și privirea pe care o cauți de ani de zile, se vede mai limpede de la cine așteptai bravo-ul ăla.

O întrebare de luat cu tine

De la cine mai aștepți să-ți spună că a fost bine?

Într-o zi obișnuită

Duminică după-amiază, la părinți, într-o casă de la marginea Bacăului. O femeie spală vasele după masa pe care a gătit-o ea, cu apa prea fierbinte. Săptămâna asta și-a dus mama la analize de două ori. În spatele ei, telefonul sună pe video: fratele, din Italia. „Uite-l, săracul, cât muncește, ce slab s-a făcut!”, zice mama și ridică ecranul spre bec, să-l vadă mai bine. Femeia închide robinetul. Mama îi face semn: „Vino, zi-i și tu ceva.” Ea se șterge pe mâini, vine, zâmbește în cameră și îl întreabă ce mai face.

Trei fețe

Modestia

În lumină: „Lasă, n-a fost mare lucru.”

În umbră: Respingi lauda în speranța că cineva va insista.

Sacrificiul

În lumină: „Eu nu vreau nimic în schimb.”

În umbră: Ții socoteala în gând și te doare când n-o citește nimeni.

Mândria rece

În lumină: „Nu-mi pasă ce zic alții.”

În umbră: Îți pasă de câțiva oameni, atât de mult încât ai ales să nu-i mai întrebi.