În lumină
Rușinea îl ține pe om în frâu.
La noi, rușinea se învață devreme, cu „să-ți fie rușine” și „ce-o să zică lumea”. Îți iau foc obrajii și ai vrea să intri în pământ. Cine o are trece drept om bine crescut, iar cine n-o are e numit neobrăzat. Sfatul vine pe două voci: unii te îndeamnă să te porți astfel încât să n-ai de ce, alții să-ți iei inima în dinți și să nu-ți mai pese.
În umbră
Roșești pentru că vrei să rămâi printre oameni.
Ca să-ți ardă obrajii, e nevoie de cel puțin doi oameni, iar unul poate fi imaginat. Te poți rușina singur în casă, noaptea, de o vorbă spusă acum zece ani, pentru că în cameră intră odată cu ea cei care au auzit-o. Rușinea e legată de locul tău printre ceilalți, iar la mulți apare când au impresia că tocmai l-au pierdut.
De aici vine partea ciudată. Ca să nu fii dat afară, te retragi singur. Taci despre datoria de la bancă sau despre părintele care bea, și stai la masă cu oameni care te au drag fără să știe pe cine au drag. Vorba aceea, „să-ți fie rușine”, a fost spusă cândva de o voce anume, la o vârstă la care vocile mari aveau dreptate. La mulți, vocea a rămas în casă cu tot cu intonație, mult după ce omul care a spus-o a uitat.
Ce rămâne
Obrajii aprinși arată cât de mult contează pentru tine masa la care stai. Când pui asta lângă tot ce ții ascuns, se vede un lucru greu de spus: ce ascunzi ca să rămâi la masă te ține, adesea, și puțin departe de ea.
O întrebare de luat cu tine
Al cui glas auzi când îți e rușine?
Într-o zi obișnuită
La ședința cu părinții, într-o clasă cu scaune prea mici, diriginta citește de pe foaie cine n-a plătit fondul clasei. Un tată în geacă de lucru, venit direct de pe șantier, aude numele copilului lui și începe să caute ceva prin buzunare, deși nu caută nimic. Ceafa i se înroșește până la guler. Pe urmă râde scurt, spune „am uitat, doamnă, vă dau mâine”, iar mama din banca de alături se uită politicos la tablă. Afară, pe hol, se oprește lângă panoul cu desene și stă acolo până pleacă ceilalți.
Trei fețe
Rușinea de bani
În lumină: „Las, că fac eu cinste.”
În umbră: Plătești ca să nu afle nimeni cât de greu îți e luna asta.
Rușinea de unde vii
În lumină: „Sunt de prin apropiere.”
În umbră: Ai tăiat satul din poveste și odată cu el pe oamenii care te-au crescut.
Rușinea de trup
În lumină: „Stau eu pe margine, păzesc hainele.”
În umbră: Ai vrea și tu în apă și ți-e teamă de o privire pe care poate n-o să o arunce nimeni.
Când e prea mult
Când rușinea te ține departe de oameni sau îți apasă zilele de multă vreme, o discuție cu un psiholog sau cu medicul tău poate fi primul loc în care o spui.