În lumină
Perfecțiunea e standardul celor serioși.
Mai citești o dată mailul înainte să-l trimiți. Refaci prezentarea la unu noaptea și muți un titlu cu doi milimetri. La interviu o spui cu un zâmbet, când te întreabă de defecte: sunt perfecționist. Despre ea se vorbește cu admirație și cu o mică ironie, ca despre o meteahnă de om bun. Sfatul obișnuit vine de la cei din jur, pe un ton blând: lasă, că e bine așa, nu se uită nimeni atât de atent.
În umbră
Doar ce e terminat poate fi judecat.
Proiectul rămas la versiunea a șaptea are un avantaj: nu l-a văzut nimeni, deci nimeni n-a putut spune că e slab. De aici vine amânarea pe care lumea o ia drept lene, pagina albă deschisă de trei zile, cartea scrisă în cap de zece ani. La mulți perfecționiști găsești un sertar plin.
Greșeala ajunge la ei cu alt nume. O virgulă scăpată într-un mail se aude înăuntru ca „sunt greșit”. Unii au învățat asta devreme, într-o casă în care o ceașcă spartă schimba vremea pentru o zi întreagă. Copilul a tras concluzia lui cuminte: dacă nu dau greș, sunt în siguranță.
Bucuria rămâne undeva pe drum. Din zece lucruri reușite se ține minte cel strâmb, iar aplauzele ajung la un om deja ocupat cu ce ar fi putut face mai bine. Cei din jur, la rândul lor, învață să nu-i mai arate ciorna.
Ce rămâne
Grija pentru lucrul bine făcut e frumoasă și poate rămâne. Se văd acum și teama care o împinge, și copilul care a învățat că greșelile se plătesc. Iar foaia cu o virgulă strâmbă începe să arate ca o foaie pe care a lucrat un om.
O întrebare de luat cu tine
Ce ai arăta altora dacă n-ar trebui să fie gata?
Într-o zi obișnuită
Vineri spre miezul nopții, într-un apartament din Iași. Pe masa din bucătărie stă tortul pentru ziua copilului, cu glazura puțin mai groasă pe o parte. Soțul, în prag, cu paharul de apă, zice că arată foarte bine și că băiatul are șase ani, n-o să se uite. Ea dă din cap. El se duce la culcare. Ea se mai uită la tort din alt unghi, de lângă frigider. Apoi scoate din dulap făina și ouăle și aprinde cuptorul, încet, să nu facă zgomot. A doua zi, la poze, copilul suflă în lumânări, iar ea iese din cadru după un șervețel.
Trei fețe
Amânarea
În lumină: „Îl trimit când e gata.”
În umbră: Cât timp nu l-ai trimis, nimeni nu-ți poate spune că e slab.
Critica de sine
În lumină: „Puteam mai bine.”
În umbră: Îți ții critica pregătită, ca s-o auzi de la tine înaintea altora.
Exigența
În lumină: „Așa sunt eu, exigent.”
În umbră: În cuvântul ăsta ai îmbrăcat frumos o frică.
Când e prea mult
Dacă o greșeală mică te ține treaz nopți la rând, vorbește și cu un psiholog sau cu medicul tău, cu aceeași grijă pe care o pui în restul.