În lumină
Vinovăția e glasul conștiinței.
O simți ca pe o greutate în piept, de obicei noaptea, când casa s-a liniștit și îți revine în minte ce ai spus sau n-ai făcut. Vinovăția e bine văzută: glasul conștiinței, semnul omului cumsecade. Cine n-o simte e privit cu suspiciune. Sfaturile se dau cu aceeași grabă: cere iertare și repară ce se poate, apoi iartă-te și mergi mai departe.
În umbră
Uneori e mai ușor să fii vinovat decât neputincios.
După un lucru rău, capul se tot întoarce la aceleași două minute. Dacă o duceam mai devreme la control. Dacă sunam în seara aceea. Povestea asta doare, dar are un câștig ascuns: în ea aveai putere. Un om care putea face altfel e un om care ținea ceva în mână, iar o lume în care lucrurile se întâmplă fără să le poți opri sperie mult mai tare.
Altă vinovăție apare fără nicio greșeală de partea ta: când pleci în alt oraș sau când câștigi mai mult decât a câștigat tatăl tău toată viața. La mulți, ea păstrează legătura cu o regulă veche a casei, în care binele tău se plătea cu binele cuiva. Te simți vinovat și rămâi, în felul ăsta, al lor. Unii achită de ani de zile o datorie pe care n-a cerut-o nimeni.
Ce rămâne
Unele vinovății au o adresă: un om căruia îi datorezi o vorbă, un lucru pe care îl poți îndrepta. Altele au rămas fără destinatar și țin locul unei neputințe sau al unei reguli vechi. Când le vezi separat, greutatea se așază altfel, fără să dispară.
O întrebare de luat cu tine
Cui îi plătești vinovăția asta?
Într-o zi obișnuită
Duminică după-amiază, la poarta unei case dintr-un sat din Vaslui. O femeie pune în portbagaj borcanele cu zacuscă și o sacoșă cu nuci, iar mama ei, cu baston nou, îi spune „du-te, mamă, că mă descurc”. Urcă în mașină, coboară geamul, mai întreabă o dată de pastile. În oglindă, mama rămâne la poartă cu mâna ridicată până la cotitura de la biserică. Pe șoseaua spre Iași, la prima benzinărie, oprește și îi scrie vecinei să treacă mâine pe acolo. Stă apoi cu motorul pornit și socotește în gând câte zile sunt până la Crăciun.
Trei fețe
Vinovăția de a fi plecat
În lumină: „Vin de Paște, mamă.”
În umbră: Ți-ai făcut o viață a ta și încă ceri voie pentru ea, de la distanță.
Vinovăția de a te odihni
În lumină: „Las' că mă ridic acum.”
În umbră: Ai învățat de mic că liniștea se câștigă, iar ziua de azi încă n-a fost plătită.
Vinovăția pentru ce n-ai putut opri
În lumină: „Dacă ajungeam mai devreme.”
În umbră: Porți o greșeală ca să nu stai în fața unui lucru care n-a ascultat de tine.
Când e prea mult
Când vinovăția se întoarce zi de zi și nu te mai lasă să dormi sau să te bucuri, un psiholog sau un medic poate sta de vorbă cu tine despre ea.