În lumină
Sensul e un mare răspuns pe care trebuie să-l găsești.
Întrebarea vine adesea pe la patruzeci de ani, după o schimbare de job sau într-o duminică prea lungă. Se vorbește despre sens cu voce gravă, ca despre ceva ascuns undeva, care așteaptă să fie descoperit. Cine îl are pare că știe precis încotro merge, iar ceilalți se simt rămași în urmă. Ți se recomandă să-ți urmezi pasiunea și să faci o călătorie lungă, din care să te întorci știindu-ți menirea.
În umbră
Sensul are adesea un nume și o adresă.
Întrebat direct ce îi dă sens vieții, omul se încurcă și caută vorbe mari. Întrebat ce a făcut cu drag sâmbătă, povestește pe loc: a reparat bicicleta vecinului, i-a dus ciorbă mamei, a stat cu o elevă până a priceput fracțiile. Așa arată sensul la mulți: cineva te așteaptă la o oră anume și observă dacă nu vii.
Se vede mai bine după ce a trecut pe acolo. Îl recunoști privind în urmă, când afli că o muncă banală a ajutat pe cineva să stea în picioare, sau când anii cu copii mici, obositori până la lacrimi, capătă o direcție pe care atunci n-aveai cum s-o vezi. Cu cât îl cauți mai mult ca pe un răspuns, cu atât pare mai departe, iar el își vede de treabă între timp, la ora la care duci pe cineva la școală. În perioadele când zilele par că nu duc nicăieri, legăturile astea sunt adesea mai aproape decât par.
Ce rămâne
Marea întrebare și sacoșa dusă la etajul patru sunt același lucru, văzut de la distanțe diferite. Sensul apare adesea ca o legătură: între tine și un om, o muncă, un loc care se bucură că ai venit. De aproape pare mic, iar când te uiți înapoi vezi cât din viața ta s-a sprijinit pe el.
O întrebare de luat cu tine
Ce lucru mic ai face și mâine, fără să te roage nimeni?
Într-o zi obișnuită
Pe la șapte seara, un bărbat urcă pe jos la etajul patru cu o sacoșă: pâine, lapte și becul pe care i l-a cerut vecina. Se suie pe scaunul ei din bucătărie, cu mușama pe masă și radio pe pervaz, și schimbă becul de deasupra chiuvetei. Ea face lumină de două ori, să se convingă, și îi pune în mână o farfurie cu plăcintă, acoperită cu un șervet. La prânz i se plânsese unui coleg că nu mai înțelege la ce folosește raportul lunar. Coboară scările cu farfuria caldă în mână și fredonează ceva, fără să observe.
Trei fețe
Marea chemare
În lumină: „Trebuie să-mi găsesc menirea.”
În umbră: Ai nevoie să simți că ce faci contează pentru cineva anume.
Rostul muncii
În lumină: „La ce folosește, până la urmă, raportul ăsta?”
În umbră: Vrei să vezi chipul omului la care ajunge munca ta.
Comparația
În lumină: „Alții știu exact ce au de făcut în viață.”
În umbră: Drumul altuia pare drept pentru că îl vezi de departe.
Când e prea mult
Dacă zilele îți par grele și goale de multă vreme, povestește-i unui psiholog sau medicului tău, cu cuvintele tale.