În lumină
Trebuie să te regăsești.
Cine spune „nu mă mai regăsesc” primește repede o rețetă: un concediu, un hobby nou, o tunsoare, o listă cu ce-i plăcea la douăzeci de ani. Se vorbește despre sine ca despre un obiect rătăcit prin casă, pe care trebuie doar să-l cauți mai bine, pe sub canapea. Pe la treizeci și cinci sau patruzeci de ani pare că i se întâmplă oricui. Prietenii ridică din umeri și zic „e o fază, trece”.
În umbră
Te-ai pierdut pe drumul pe care îl faci zilnic.
Rătăcirea asta vine fără un eveniment. N-a murit nimeni, n-ai plecat nicăieri, nimic din casă nu s-a stricat. Zilele sunt în ordine: programul de la nouă, cumpărăturile de joi, ședința de luni, vizita de duminică la socri. Într-o dimineață, la un semafor, îți dai seama că nu mai știi ce ți-ar plăcea să mănânci dacă ai alege doar pentru tine.
S-a întâmplat din da-uri mici. Ai zis da la ora care se potrivea altora, la filmul pe care îl voia celălalt, la concediul care convenea tuturor. Fiecare avea o socoteală bună în spate. Adunate pe ani, au lăsat puțin loc pentru gusturile tale. Ele au tăcut încet, ca o plantă de pe pervaz pe care ai uitat s-o uzi.
De aceea întrebarea „cine sunt eu?” pare prea mare și rămâne fără răspuns. Omul rătăcit în viața lui obișnuită se recunoaște mai ușor în lucruri mărunte. O melodie pe care o dădea tare în mașină. Felul în care mergea pe jos singur, fără țintă, prin cartier. Un fel de mâncare pe care l-a lăsat, pentru că nu-l mai mânca nimeni din casă. Rătăcirea are adesea forma unor obiceiuri lăsate pe rând, fără ceremonie și fără să bage cineva de seamă.
Ce rămâne
Sfatul de a te regăsi presupune un loc anume în care ai rămas, ca o umbrelă uitată într-un tren. Pus lângă da-urile mici ale anilor, arată un drum mai lung și mai liniștit. Omul pe care îl cauți e încă prin preajmă, în gusturi mărunte pe care nu le-a mai întrebat nimeni, nici tu.
O întrebare de luat cu tine
Ce îți plăcea și ai lăsat fără să-ți dai seama?
Într-o zi obișnuită
Joi seara, într-un hipermarket din Ploiești, o femeie de patruzeci și doi de ani stă în fața raftului cu iaurturi. În coș are lista casei: cereale pentru cel mic, cafeaua soțului, detergentul cu lavandă pe care îl vrea soacra. Telefonul vibrează: „Ia și ceva pentru tine.” Mâna i se oprește deasupra raftului. Citește etichetele una după alta, de sus în jos. Un băiat cu cărucior îi cere scuze și se strecoară pe lângă ea. Ia un iaurt cu vișine, îl pune la loc și ia unul simplu, din cele de fiecare săptămână. La casă îl scoate din coș și îl ține în mână până îi vine rândul.
Trei fețe
Pilotul automat
În lumină: „Merge, nu mă plâng.”
În umbră: Zilele merg singure, iar tu stai pe locul din dreapta într-o mașină pe care o conduceai cândva.
Omul tuturor
În lumină: „Mie mi-e egal, alegeți voi.”
În umbră: Ai răspuns așa de atâtea ori încât ai pierdut obiceiul de a te întreba.
Cine erai pe vremuri
În lumină: „Eu eram altfel, odată.”
În umbră: Omul de atunci îți lipsește prin câteva lucruri precise, pe care le poți numi.
Când e prea mult
Dacă senzația că te-ai pierdut vine de multă vreme cu zile goale și somn rău, vorbește cu un psiholog sau cu medicul tău. Dacă apar gânduri că n-ai mai vrea să trăiești, cere ajutor chiar azi, iar dacă ești în pericol chiar acum, sună la 112.