În lumină
Puterea o au cei de sus.
O vezi la televizor, în coloana de mașini oficiale, la șeful care te cheamă în birou și lasă ușa deschisă. Are scaun mare, semnătură, telefoane la care se răspunde repede. Despre ea se spune că strică oamenii, că se ia cu coatele și că e murdară din capul locului. Ți se spune să stai departe de ea sau, dacă ești ambițios, să ajungi la ea înaintea altora.
În umbră
Conduce cel care își poate permite să nu răspundă.
Cea mai veche putere pe care ai cunoscut-o avea, poate, un anume fel de a pune furculița pe masă. Toată casa știa din zgomotul ăla cum va fi seara.
Puterea mică umblă prin locuri fără funcții. Colega care știe cine a plecat plângând de la ședință și spune cui vrea ea. Mama care oftează și zice „lasă, mă descurc eu”. Partenerul care citește mesajul și răspunde a doua zi. Mulți se cred fără nicio putere tocmai pentru că a lor arată așa, și o folosesc fără s-o numească.
La unii, dorința de a ține frâiele a început într-o zi în care n-aveau niciuna. Cine n-a putut opri o ceartă pe când era mic vrea uneori, mai târziu, ultimul cuvânt în orice. Alții o iau invers și fug de orice decizie, pentru ca greșeala să fie a altcuiva, iar nota vine mai târziu, sub forma unei vieți alese de alții.
Ce rămâne
Puterea stă mai aproape decât biroul cu telefoane. O găsești în tăceri, în favoruri ținute minte, în cine are ultimul cuvânt la cină. Când o vezi și la tine în casă, șefii de la televizor rămân cum sunt, iar tu afli ce ții în mână de la o vreme.
O întrebare de luat cu tine
Unde hotărăști tu, fără să se spună cu voce tare?
Într-o zi obișnuită
Joi seara, ședința asociației de proprietari, în uscătoria de la parter, pe scaune aduse de acasă. Se discută schimbarea ușii de la intrare. Un domn de la etajul trei vorbește mult și tare, cu foile în mână. Președinta, o femeie mărunță cu cheile la gât, îl lasă să termine, își scoate ochelarii și îi șterge cu colțul bluzei. Toți se uită la ea. „Vedem”, zice. Domnul de la trei se așază. Ușa rămâne cum a spus ea în martie, iar lumea urcă pe scări fără să mai pomenească de asta, fiecare cu scaunul lui sub braț.
Trei fețe
Controlul
În lumină: „Dă-mi să fac eu, că știu cum trebuie.”
În umbră: Când ții tu totul în mână, nimic nu te poate lua prin surprindere.
Neputința
În lumină: „Eu ce pot să fac? Așa e la noi.”
În umbră: Cine nu poate nimic nu răspunde de nimic, iar liniștea asta se plătește scump.
Supărarea tăcută
În lumină: „Nu s-a întâmplat nimic. Las-o așa.”
În umbră: Tăcerea ta ține o casă întreagă în așteptare, și o știi.
Când e prea mult
Dacă lângă cineva simți că nu mai ai voie să hotărăști nimic și asta te apasă, povestește-i unui psiholog, așa cum i-ai povesti unui om de încredere.